OUG 34/2014 a fost aprobată de Camera Deputaților (ACTUALIZARE)

de | 3/06/2015 | 0 comentarii

Reading Time: 2 minutes

ACTUALIZARE: Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 34/2014 a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 27 mai 2015, cu 280 de voturi pentru, niciun vot contra și o abținere. 

Modificările aduse ordonanței pot fi consultate în acest document. Dintre acestea amintim de abrogarea Articolului 19 care făcea referire la comisioanele pentru folosirea unor mijloace de plata.

Pe data de 2 iunie, proiectul de lege a fost trimis către Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii, iar pe 4 iunie a fost trimis la Președintele României pentru promulgare.

Pe 30 septembrie 2014, principala legislație în domeniul protecției consumatorilor pentru vânzările la distanța – OUG 34/2014 primea votul de încredere de la Senat și mergea către Camera Deputaților, camera decizională. După mai bine de 8 luni, proiectul e la un pas de a fi adoptat.

Raportul final întocmit de Comisia pentru industrii și servicii și Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost publicat pe 21 mai 2015. Acest raport modifica doar căteva aspecte neimportante cu privire la textul noului act normativ. Astfel noile prevederi ale proiectului de lege care va adopta modificările OUG 34/2014 vor consfinți următoarele principii:

  • introducerea unui termen unic european de 14 zile calendaristice de retragere din contractele încheiate la distanţă şi cele negociate în afara spațiilor comerciale;
  • introducerea unui model de formular de retragere, care poate să fie utilizat de consumatori pentru a simplifica procesul de retragere şi a aduce securitate juridică (puteți folosi modelul de formular de retragere propus de TRUSTED.ro)
  • în ceea ce privește momentul de transfer al riscurilor, se consideră că un consumator a dobândit posesia fizică a bunurilor în momentul în care le-a primit;

oug-34-2014-camera-deputatilor-calendar

Raportul complet al Comisiilor Camerei Deputaților poate fi accesat la acest link.

Consultă versiunea originala a OUG nr. 34/2014 aici.

Explicații detaliate despre noua lege și recomandări privind modificările ce ar trebui făcute pe site-ul magazinului dv. online, într-o pagină dedicată.


 Vrei să primești informații despre acest proiect de lege și alte proiecte
care țin de comerțul electronic?
Abonează-te la newsletter-ul TRUSTED.ro trimis o dată pe săptămână, în fiecare joi!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Feedback.Trusted.ro

Partenerii noștri







Newsman
Mobilpay
Avocatnet.ro

Urmărește-ne