Simboluri bio, pachetul eco, pagina clienților, logo TRUSTED în coș: bune practici la magazinele TRUSTED (12)

de | 27/04/2015 | 0 comentarii

Reading Time: 3 minutes

În această serie de articole, încercăm să evidențiem cele mai bune exemple de autopromovare ale magazinelor atestate TRUSTED.ro sau de promovare a certificării TRUSTED. Vom fi cu ochii pe magazinele din programul nostru de atestare și, de fiecare dată când vom observa ceva demn de expresia „bună practică”, vom adăuga la colecție. Vă invităm să parcurgeți al 12-lea calup din această serie de articole.


Cu toții cunoaștem simbolurile de pe produsele cumpărate în supermarket, care ne avertizează asupra locului de proveniență, modalității de producție sau de reciclare a ambalajului etc. Iată că Republica BIO și-a creat propriile simboluri, pentru a scoate în evidență diverse caracteristici ale produselor lor: fără gluten, vegan, produse de post ș.a.m.d. Astfel, clientul știe că se află în site-ul unui magazin care corespunde stilului său de viață.

Republica Bio etichete


O pagină care nu există pe un site poate fi o sursă de frustrări. Elefant.ro s-a gândit să transforme eroarea 404 într-o experiență plăcută. Astfel, dacă aterizezi din întâmplare pe un link expirat, te întâmpină o pagină cu o eroare „404-File Not Found” personalizată. Alături de un mesaj amuzant, Elefant îți permite să te joci, conducând un personaj în miniatură printr-un labirint, către premiul constând într-o cupă aurie. Altfel trece timpul de shopping!

Elefant eroare 404


Atu Tech este un magazin mândru că deține Marca de Încredere TRUSTED.ro și dorește să arate acest lucru plasând logo-ul TRUSTED într-un loc cu vizibilitate ridicată: coșul de cumpărături. Astfel, clientul ajunge în ultima fază a achiziției și este asigurat încă o dată că a făcut bine alegând acest magazin online, pentru că este vorba despre o afacere care respectă standarde legale și de bune practici europene.

Atu Tech logo in cos


Și GSM Net se folosește de coșul de cumpărături pentru a afișa un anunț important: poți opta să nu primești factura pe hârtie în pachet, ci să o accesezi în format electronic, în contul tău de client. Astfel, protejezi puțin mediul înconjurător. În Uniunea Europeană, factura electronică este validă, nu este necesară imprimarea sau ștampilarea ei.

GSMnet factura mediu


Cumpărătorii sunt fidelizați și considerați importanți de către magazinul DY Fashion. Pe site-ul acestora, există o secțiune dedicată clienților, unde ei pot încărca poze în care apar purtând articolele de îmbrăcăminte cumpărate din acest magazin. Fotografiile nu sunt la rezoluție mare, dar oferă o idee clară a modului în care pot fi purtate hainele cumpărate de aici.

DY Fashion pagina clientilor


 Ați mai observat și alte exemple de bună practică la magazinele atestate TRUSTED.ro?
Trimiteți-ni-le la george@trusted.ro. Mulțumim!
Nu uitați să vă abonați la newsletter-ul  TRUSTED.ro
trimis o dată pe săptămână, în fiecare joi!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Feedback.Trusted.ro

Partenerii noștri







Newsman
Mobilpay
Avocatnet.ro

Urmărește-ne