Din 24 aprilie, farmaciile pot vinde online medicamente fără rețetă

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 1 min)

În Monitorul Oficial, tocmai a fost publicat Ordinul MS nr. 444/2019 pentru aprobarea Normelor privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice. Astfel, din 24 aprilie farmaciile pot vinde online medicamente pentru care nu este nevoie de rețetă, așa cum anunțasem în februarie 2019.

Pentru a se autoriza pentru vânzare online, farmaciile trebuie să depună o întreagă documentație la direcția de sănătate (art. 12 – vezi documentul PDF).

Farmacia va trebui să aibă un spațiu de cel puțin 10m2 în plus față de cel al farmaciei tradiționale, pentru a depozita și împacheta produsele pentru online.

Site-ul farmaciei trebuie să conțină o serie de elemente obligatorii. De asemenea, pentru fiecare medicament oferit spre vânzare se vor afișa:

  • Denumirea medicamentului;
  • Indicațiile terapeutice din autorizația de punere pe piață;
  • Prospectul;
  • Prețul.

Pacientul va avea acces la un spațiu privat, intitulat „Contul meu”, care include comenzile anterioare, precum și toate comunicările cu farmacistul responsabil.

CITIȚI: Lista obligațiilor pentru site-ul unei farmacii online

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.