Google My Business oferă vizibilitate gratuită magazinului tău online > 7 metode prin care-ți optimizezi profilul

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Utilizatorii caută pe mobil, în jurul lor, recomandări de magazine, restaurante, posibilități de distracție. Ar fi păcat să nu apari în rezultatele lor relevante, ca să-i transformi în mușterii. Pentru asta, Google te ajută listându-ți site-ul în partea din dreapta a paginii de căutare (pe desktop) sau în partea de sus a ecranului (pe mobil) sau în Google Maps (cu opțiunea Explore).

Google My Business este răspunsul. Multe business-uri se înscriu, își verifică identitatea și adresa, dar apoi lasă de izbeliște această secțiune. Dacă oferi informații pertinente și actualizate, ai mari șanse să-ți crească vizibilitatea și, deci, interacțiunea cu publicul.

Magazinele atestate TRUSTED.ro au un plus de vizibilitate în paginile de rezultate ale motoarelor de căutare, deoarece sistemul “Opinii de Încredere” are Schema.org implementat. Astfel, când cineva va căuta un magazin online participant la sistem, va vedea în partea dreaptă în pagina Google inclusiv nota medie primită de la clienții magazinului respectiv.
Citește detalii despre acest sistem

Search Engine Watch vine cu unele sfaturi pentru a obține o prezență perfectă în Google My Business.


1. Revendică afacerea și verific-o

Caută-ți numele business-ului pe Google. Poate că tu nu ai creat niciodată o prezență, dar este posibil ca un client iubitor să fi făcut asta în locul tău. Fă aceeași căutare și în Google Maps. Dacă te-ai găsit, urmează procedurile de verificare a faptului că tu deții acea afacere (google îți va trimite o carte poștală la adresa indicată, ea conține un cod pe care trebuie să-l introduci online).


2. Completează profilul

Mulți proprietari de magazine online fac greșeala de a se opri după punctul 1.

Este important să introduci cât mai multe informații despre afacere în profil.

Nu uita să precizezi programul de lucru, instrucțiuni despre cum să ajungă ușor clienții la punctul de lucru sau la showroom etc.


3. Adaugă fotografii și clipuri video

Pune poze cu locul unde ai magazinul sau afacerea, dar și fotografii de interior.

Nu uita să publici măcar o poză cu un plan larg al străzii unde ai sediul, ca să fii ușor de găsit.

Google spune că business-urile cu fotografii recente primesc mai multe click-uri decât cele care nu au poze.

Din ianuarie 2018, este permisă și publicarea de video-uri.


4. Activează review-urile

Am tot scris despre faptul că recenziile de la clienți ajută la creșterea ratei de conversie, deoarece oamenii au nevoie de părerea altora înainte de a face o achiziție. După ce activezi Google Reviews, nu sta și aștepta să curgă opiniile, ci îndeamnă-ți clienții, pe site sau prin e-mail-uri, să-și spună părerea.

Opiniile negative primite de la clienți nu înseamnă distrugerea magazinului tău online, ci te pot ajuta să-ți crești afacerea. Citește despre cele 6 prejudecăți din domeniu și cum faci să întorci review-urile negative în avantajul tău.


5. Publică noutăți

Google Posts este o utilitate de care puțini știu. Practic, din când în când, poți publica mici articole despre ce se întâmplă cu afacerea ta.

Pot fi anunțuri de lansări, deschideri de sedii noi, produse noi intrate în stoc, reduceri ș.a.m.d. Aceste texte vor apărea ca mini-update-uri într-un carusel.

Atenție: post-urile expiră peste 7 zile de la publicare!

Ca ghid, folosește tipurile oficiale de post-uri: What’s New, Events, Offers, Products.


6. Monitorizează profilul

Știai că oricine poate sugera modificări ale listing-ului? De exemplu, un client poate sugera instrucțiuni mai bune de ajuns la magazin sau un alt vizitator poate să spună că a constatat că în weekend programul a fost un pic diferit de cel din restul săptămânii.

Fii atent la toate aceste sugestii și acceptă-le pe cele pertinente!

De asemenea, este important să răspunzi la întrebările care-ți sunt adresate.


7. Analizează statisticile

Să zicem că ai un profil Google My Business perfect. E bine să te uiți acum în Insights, ca să vezi dacă eforturile tale se traduc și în conversii.

Dacă analizezi statisticile, poți vedea dacă unii clienți te-au găsit printr-o căutare de brand sau printr-una generală, de tip “descoperire”.

Asta te poate ajuta să vezi în ce măsură eforturile tale de SEO au rezultate.


Optimizarea profilului de la Google My Business nu este un lucru nemaipomenit de complex. Câteva eforturi inițiale și o monitorizare constantă îți pot asigura clienți în plus.

One thought on “Google My Business oferă vizibilitate gratuită magazinului tău online > 7 metode prin care-ți optimizezi profilul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.