Inovații online: închiriere de îmbrăcăminte, biroul de obiecte pierdute, Tinder-ul cititorilor

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 5 min)

Mirro, aplicația care crește performanța echipelor

Compania românească Zitec a investit 1 milion de euro în dezvoltarea aplicației Mirro, o soluție dedicată echipelor și firmelor, care urmărește eficiența colaborării și vrea să acopere într-un mod cât mai prietenos aspectele zilnice ale relației dintre persoană și organizație.

Aplicația poate acoperi tot parcursul unui angajat, încă din momentul în care se alătură organizației. Cu toate că accentul este pus pe eficiența echipelor și performanța individuală, având la bază feedback-ul continuu, Mirro acoperă și alte funcționalități din zona resurselor umane, precum gestiunea contractelor de muncă și a documentelor aferente, istoricul angajatului, adeverințe, situația concediilor etc.


Tchibo extinde programul de închiriat îmbrăcăminte

Mișcarea vine după o perioadă de testare lungă – 1 an. De atunci, compania a văzut că a tot crescut media valorii coșului de cumpărături și rata de conversie. Programul de închiriat îmbrăcăminte a fost lansat în ianuarie 2018. Prin Tchibo Share, clienții pot închiria îmbrăcăminte de sezon sau pentru anumite ocazii.

Prin acest program, compania germană vrea să contribuie la reducerea poluării cauzate de producția în masă de îmbrăcăminte. Este cunoscut faptul că multe firme producătoare de haine distrug produsele care nu se mai vând, din cauză că se consideră că au “ieșit din modă”.


Bunsimț.ro, site-ul obiectelor pierdute

Este de bun simț să încerci să găsești proprietarul unui obiect pe care l-ai găsit pe stradă, nu-i așa? Ei bine, acum ai un loc unde poți raporta că ai găsit ceva mai mult sau mai puțin valoros. Inițiativa îi aparține vedetei Dani Oțil. Cei care găsesc diverse obiecte care par a fi pierdute (portofele, acte, chei etc.) le fotografiază și le încarcă la Bunsimt.ro, astfel încât cei care le-au pierdut să le poată găsi acolo și să și le poată revendica.

Sistemul funcționează și invers, deci poți publica și anunțuri cu lucrurile pe care le-ai pierdut.


Bursa de fericire, ca să donezi pentru cauze bune

Bursa de Fericire nu este un proiect nou, însă merită să ajungă din nou în atenția voastră. Platforma online de strângere de fonduri pentru dotarea secţiilor de oncologie din spitalele româneşti este locul unde fiecare donator poate să urmărească traseul banilor, stadiile proiectului şi finalitatea lui și a fost lansată de Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi Ogilvy&Mather. Companiile pot să redirecţioneze până la 20% din impozitul pe profit pe care îl datorează statului către “Bursa de Fericire”, banii fiind investiţi mai departe în echipament medical.

Iniţiatorii proiectului au precizat că ideea a pornit de la studiile care arată că oamenii sunt mai fericiţi atunci când reuşesc să-i facă pe alţii fericiţi, iar rapoartele internaţionale plasează România pe un loc codaş la capitolul fericire, dar fruntaş în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer.


Nuro, livratorul autonom de pizza

Deja nu ne mai miră inovațiile legate de mașinile autonome. Dar ce ziceți de un robot autonom pe roți care poate livra pizza și plăcinte la comandă? Nuro este o companie fondată în 2016 de câțiva foști angajați de la Google. Anul acesta, robotul va începe să livreze în zona Houston. Până acum, R2 a livrat produse alimentare în Arizona și Houston.

Clienții pot alege dintre un livrator uman și un robot. Dacă aleg robotul, oamenii vor primi un cod pe care-l introduc în automobil, pentru a deschide un compartiment dedicat ce conține produsele.


Bookups, Tinder-ul cititorilor de cărți

Bookups.app este o aplicație mobilă care-i ajută pe utilizatori să întâlnească oameni din apropiere, cu aceeași pasiune pentru cărți. Aplicația se lansează oficial în 23 iulie. Poți descoperi evenimente organizate de bookup-eri ori să găzduiești propriul eveniment.

În ceea ce privește monetizarea, fondatorii își propun să aibă un abonament lunar, care va oferi utilizatorilor posibilitatea să vadă unde sunt organizate întâlnirile și să participe la orice bookup din lume. De asemenea, ei iau în calcul introducerea unor funcționalități cu locuri recomandate în aplicație și afiliere la cumpărarea de cărți.

(Descarcă din Google Play)


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.