Am analizat câteva site-uri de cashback și iată concluziile

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 7 min)

Am dat o raită prin câteva site-uri de tip cashback, ca să vedem cum stă piața românească în acest domeniu.

Cashback este un sistem prin care site-urile oferă utilizatorilor (afiliați) o parte din comisionul pe care-l primesc ele de la magazinele online înscrise, după fiecare achiziție. De exemplu: clientul se înscrie pe un site de cashback și cumpără un produs de la unul din magazinele înscrise în program. Site-ul de cashback primește de la magazin un comision, iar apoi îi oferă clientului o parte din el. Cu alte cuvinte, toată lumea câștigă: magazinul înregistrează o vânzare, iar site-ul de cashback și clientul primesc câte un mic comision.

Poate e un defect profesional, dar am observat destul de multe lacune în paginile de termeni și condiții, dar cel mai mult ne-a surprins faptul că aceste site-uri nu oferă destule metode de contact.

Pe de altă parte, înainte să te înscrii pe un site de cashback, ar fi bine să-l verifici un pic. De exemplu, vezi dacă site-ul are un blog și dacă acesta e actualizat. Poți încerca să contactezi echipa, ca să vezi cât de repede ți se răspunde. Nu în ultimul rând, ar fi bine ca site-ul să aibă https în URL, pentru că este vorba despre un serviciu care implică operații financiare.

Bonusway Cashbackshopping Mycashback Cashcow
Nr. magazine înscrise (aprox.) 400 700 667 477
Modul de creare a contului Ușor Ușor Ușor Imposibil
Prag minim de plată 50 de lei 50 de lei Necunoscut 50 de lei
Particularități Invită un prieten (el primește 10 lei, tu 10 lei dacă prietenul a adunat 4 lei plătibili) - Primești 50% din valoarea cashback-ului
- Primești 10% din valoarea cashback-ului prietenilor
Primești 10% din valoarea cashback-ului prietenilor Primești 75% din bonusul de cashback
Termeni și condiții clare* Da Prea succinte Da Da
Informații de contact suficiente* Nu Nu Da Da
Link spre ANPC pe homepage* Nu Nu Da Nu
Aplicație mobilă Da Nu Nu Nu
Extensie de browser Chrome Chrome Nu Nu
HTTPS Da Nu Da Nu

(* Elementele marcate cu asterisc fac parte din criteriile de atestare TRUSTED.ro)


Bonusway.ro

Bonusway.ro este versiunea românească a unui site finlandez. În portofoliul de aproximativ 400 de magazine online și site-uri de servicii, se află nume mari precum Booking.com și Answear.ro. Sistemul de referring este intern, site-ul generează link-uri de afiliat automat. Asta înseamnă că, atunci când dai click pe adresa unui magazin online înscris în program, la adresa site-ului i se atașează un șir de caractere care va identifica în mod unic site-ul de cashback. Astfel, magazinul online respectiv va ști că tu ai cumpărat prin acel site de cashback și ți se va oferi comisionul corespunzător la final.

Site-ul are o interfață ușor de parcurs, însă nu este foarte clar cum funcționează sistemul. Informațiile trebuie să ți le culegi din diverse pagini sau din pagina cu întrebări frecvente. De acolo aflăm, de exemplu, că primești banii în contul bancar dacă ai acumulat minimum 50 de lei.

Din păcate, site-ul nu stă prea bine la rubrica de informații de contact. Avem la dispoziție o singură adresă de e-mail și datele de contact ale companiei din Finlanda. În pagina de contact, avem și câteva nume românești și adrese de e-mail, dar niciun număr de telefon. În cadrul realizării audit-ului TRUSTED.RO, verificăm dacă site-ul respectiv are toate detaliile de contact necesare și dacă acestea sunt adunate într-un singur loc, în așa fel încât clienții să le găsească repede.


Cashbackshopping.ro

La Cashbackshopping.ro, sistemul este explicat succint chiar pe prima pagină, care conține clar cei 3 pași: Înregistrare → Cumpărături → Cashback. Clienții primesc 50% din bonusul pe care-l primește site-ul de la magazine. În portofoliul de aproximativ 500 de magazine online (deși în altă pagină aflăm că sunt 600, iar în pagina dedicată magazinelor sunt peste 700) și site-uri de servicii veți regăsi brand-uri celebre precum Notino și AliExpress.

După ce intri în cont, din nou îți sunt explicați pașii pe care trebuie să-i parcurgi ca să începi să încasezi comisioane. Și acest site are propriul sistem de referring și site-ul generează link-uri de afiliat automat.

Există o secțiune de blog, care însă n-a mai fost actualizată din 2018.

Din nefericire, la Contact nu există decât un formular. Nici la Despre noi nu găsim alte metode de contact, dar la Termeni și condiții am găsit datele firmei. Când realizăm audit-ul TRUSTED.RO pentru magazine online sau site-uri profesionale, verificăm dacă pagina cu termenii și condițiile conține toate informațiile legale necesare.


Mycashback.ro

Design-ul primei pagini a site-ului Mycashback.ro este extrem de încărcat: fundalul ocupă privirea, sunt zeci de sigle afișate, există chiar și o animație în buclă. Pe de altă parte, printre brand-urile prezente în sistem se află nume mari precum Libris.ro și Elefant.ro.

Din nou, sistemul de referring este intern, site-ul generează link-uri de afiliat automat. Pagina despre modul de funcționare ar fi mai ușor de parcurs dacă ar exista câteva elemente vizuale și poate chiar o schemă a mecanismului de cashback.

Am fost mulțumiți de informațiile din pagina de contact, deoarece avem formular, telefon fix și mobil, adresă de e-mail și datele firmei. Cu ajutorul partenerului nostru Termene.ro, am aflat că firma SC NETBEAM SRL a fost înființată în 2013, are sediul în București și nu are datorii la ANAF.

Am descoperit că site-ul este implicat în programe de caritate și că o parte sau toate comisioanele de la anumite site-uri din sistem se duc către ONG-uri.


Cashcow.ro

Din păcate, n-am putut să ne înregistrăm Cashcow.ro: deși am completat toate câmpurile, a apărut constant eroarea că… n-am completat toate câmpurile. Deci nu vă putem spune ce se găsește în contul de client. Pe de altă parte, utilizatorul este obligat să se aboneze la newsletter ca să-și poată crea contul, ceea ce nu este tocmai legal din punctul de vedere al respectării GDPR-ului.

Instrucțiunile sunt destul de inteligibile, dar ni s-a părut că sunt prea multe cuvinte pentru a descrie un sistem relativ simplu. Pagina de contact conține un formular, adresa firmei și un număr de telefon. N-ar fi stricat și o adresă de e-mail.

Blog-ul actualizat ultima oară abia în 2012 arată foarte trist și sfatul nostru este pur și simplu să dispară această secțiune. Practic, nici nu știm dacă acest site mai funcționează. Având în vedere că nu ne-am putut face cont, tindem să credem că nu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.