Clientul mulțumit are spor la recenzii | Vocea clientului

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 4 min)

Când sunt mulțumiți, clienții magazinelor online nu ezită să lase opinii favorabile în sistemul Feedback.Trusted.ro. Recenziile merg de la descrierile produselor până la curierat.

Nu este de mirare că Janette.ro a obținut premiul „Vocea clienților” anul acesta, judecând după impresiile pe care le-au lăsat cumpărătorii de la acest magazin online:

Apreciez foarte mult descrierea foarte amănunțită a bijuteriilor, precum și pozele din unghiuri diferite. Se vede grija pentru calitate! Pentru mine ar fi util dacă denumirea bijuteriei ar cuprinde și numele pietrei, ca să nu trebuiască să vizualizez fiecare bijuterie separat.

Răspunsul magazinului:  Mulțumim pentru apreciere, cuvintele frumoase și timpul acordat pentru a ne împărtăși părerea dvs. Dorim să fim tot timpul la înălțimea așteptărilor dvs.

Electra – București, RATING: 10/10


Am fost plăcut impresionată de promptitudinea cu care am fost sunată pentru confirmare și pentru detaliile legate de comandă. Livrarea s-ar fi putut face chiar a doua zi în București, dar nu am fost eu la adresă. Frumos și cu grijă ambalate! Bijuteriile respectă întocmai descrierile de pe site! Recomand!

Răspunsul magazinului: Mulțumim pentru apreciere, cuvintele frumoase și timpul acordat pentru a ne împărtăși părerea dvs. Dorim să fim tot timpul la înălțimea așteptărilor clienților noștri.

Veronica – București, RATING: 10/10


Felicitări pentru bijuteriile unicat pe care le comercializați online și pentru sugestia primită telefonic de la voi, anume de a achiziționa și un lănțișor la setul de pandantiv cu cercei! Și nu m-am simțit deloc condiționată ci doar consiliată! Felicitări pentru tot!

Iulia – București, RATING: 10/10


Vă mulțumesc din suflet pentru carte, promptitudine, cadourile primite. Mulțumesc pentru icoane și semnele de carte. Întâmplător sau nu, una din icoanele primite prin mărinimia de care ați dat dovadă, o înfățișează pe Sfânta Ecaterina, al cărei nume îl port. Vă mulțumesc din suflet și din inimă. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Hiriza – București, RATING: 10/10


Numai de bine. Efectuează un comerț de calitate și cu mare atenție față de client.

Delia – București, RATING: 10/10


Pot să spun cu tot dragul și stima: ”Jos Pălăria”! Atenție deplină pentru client, promptitudine, seriozitate! Îmi doresc să vă urmeze exemplul cât mai mulți comercianți, aveți o atitudine ireproșabilă! Sunt mulțumită și de produse, sunt la a doua comandă, dar, cu siguranță, nu ultima :-). Au venit ambalate frumos pentru a fi oferite cadou, aveau și punga pentru cadouri, 3 la număr, pentru fiecare produs comandat. Și punguțele erau haioase, la fel ca și produsele :-))! Felicitări!!

Gașpar – Cluj, RATING: 10/10


Mi-a lăsat o impresie plăcută modul în care era ambalată geanta, în cutia cu sigla magazinului și săculețul cu șnur. Mi-a creat impresia de produs premium; am mai comandat și produse la de la branduri de renume și le-am primit ambalate aproximativ la fel. Inclusiv cardul de fidelitate din pachet și cele două pliante, din care unul tip felicitare specific Sărbătorilor de Iarnă, lasă impresia că magazinul încearcă să își lase clienții mulțumiți și convinși că au făcut o achiziție bună. Keep it up!

Andrei – București, RATING: 10/10


Mulțumesc frumos pentru micul cadou. Gestul contează!

Nicoleta – Prahova, RATING: 10/10


> Periodic, alegem unul sau mai multe comentarii care ne plac cel mai mult din sistemul Opinii de Încredere și îl/le adăugăm în rubrica Vocea Clientului sau Opinia Săptămânii.

71.883 de opinii de la clienți verificați au fost publicate pe Feedback.TRUSTED.ro, dintre care 3.196 în ultimele 30 de zile.

66 de magazine online au instalat sistemul de feedback dezvoltat de TRUSTED.ro și InboxTarget.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.