Inovații online: cataloage online, ajutor cu GDPR, FRF și FRT sunt online, pizza pe drum

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Ofertolino: cataloagele magazinelor tale preferate

Atâtea magazine cu cataloage, atât de multe promoţii şi atât de puţin timp? Ofertolino.ro publică în fiecare zi cataloagele marilor magazine româneşti. Dacă-ți faci cont, primești săptămânal un rezumat cu ofertele.

Acum sunt disponibile 138 de cataloage. Fiecare broșură poate fi “răsfoită” pe ecran. Link-urile către produse conțin coduri de marketing afiliat.


Sypher te ajută cu GDPR-ul

V-am mai semnalat aici site-uri care vă ajută să respectați GDPR, fără să aveți cunoștințe juridice avansate. Iată încă unul: Sypher.eu. Este un software de productivitate dedicat companiilor mari care vor să implementeze GDPR. Acesta ordonează principalele probleme din regulament, iar pregătirea se face treptat și în colaborare cu alți colegi, dar și cu alte departamente, în cazul multinaționalelor.

Totul se mută din zona manuală (audit și menținerea unui registru de date personale) într-un sistem centralizat și asistat. Un auditor își minimizează interacțiunea manuală cu utilizatorul, poți trimite chestionare la clienți, poți să centralizezi datele într-un format vizual, iar sistemul este făcut să implice mai mulți actori din firmă.


FRF și FRT au magazine online

Federația Română de Fotbal a lansat o nouă versiune a site-ului cu echipament și produse cu însemnele echipei naționale de fotbal a României. Noul Magazin.FRF.ro este mai accesibil, cu o versiune de mobil mult mai ușor de folosit și vine cu multe reduceri pentru suporterii echipei naționale.

Pe de altă parte, Federația Română de Triatlon are magazin online. Deocamdată oferta este destul de mică, dar cu siguranță vor mai intra și alte produse în shop.


Zoomra – comunitatea online a sportivilor de competiție

Tocmai a fost lansat portalul Zoomra.ro, o platformă online dedicată organizatorilor de evenimente sportive și sportivilor amatori. Noua platformă își propune să strângă într-un singur loc cele mai importante evenimente sportive din România și să-i ajute pe organizatorii de competiții să ofere informații relevante comunității sportive. Pe de altă parte, zoomra.ro le va oferi sportivilor amatori informații structurate și relevante despre competițiile lor favorite.

Zoomra.ro este o platformă gratuită atât pentru organizatori, cât și pentru participanții la competițiile sportive.

Pizza se prepară pe drum

În lupta pentru rapiditatea livrării, Pizza Hut Delivery experimentează cu un camion în care se prepară pizza în timp ce mașina se îndreaptă spre destinatar. Când este plasată o comandă online, un braț robotic deschide frigiderul, scoate pizza selectată, o pune în cuptor și închide frigiderul. Pizza se mișcă printr-un cuptor de mare viteză. La capătul celălalt, un alt braț preia pizza gătită, o pune pe masa de tăiat, o taie în 6 bucăți identice și o pune în cutie.

Automobilul este total ecologic – are zero emisii de carburant fosil în atmosferă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.