Inovație online: coliva online, somnicul indus prin Internet, tampoanele din pragul ușii

(Timp estimat pentru citirea acestui articol: 3 min)

Coliva de pe Web

Timișorenii sunt norocoși: de la Coliva.ro, ei pot comanda colivă şi colaci pentru înmormântări, parastase şi pomeni. Produsele respectă standardele, după cum aflăm de pe site: sistemul de management și siguranță a alimentelor, conform principiilor HACCP și ISO 22000 /2005. Pe de altă parte, firma caută parteneri pentru a oferi această afacere în franciză.

coliva

Puteți comanda completînd formularul de comandă de pe site sau sunînd la telefon. Cel mai avantajos produs pare “platoul de colivă pentru slujbă”, dar și “pachetul de pomană” pare interesant. Bonus: site-ul are fundal muzical religios!

Foto: Wikimedia Commons

Cu Napflix, somnicul la birou e mai dulce

Versiunea spaniolă a postului american de filme Netflix oferă programe de tipul: concursuri de petanque, spectacole de balet, cursuri de fizică cuantică etc. Cum să nu adormi la astfel de emisiuni? Postul online Napflix este conceput pentru a-i ajuta pe spanioli să doarmă bine în timpul siestei.

napflix

Postul oferă, de fapt, cîteva zeci de clipuri de pe Youtube care au un ritm lent, conținut considerat monoton de majoritatea utilizatorilor. Oricum, doar 16% dintre spanioli mai respectă zilnic siesta, potrivit unei anchete realizate de un producător de paturi.


Urmează stația de călcat, cu peronul în Brașov

Călcatul hainelor: una dintre cele mai plictisitoare activități din Univers. Dar în Brașov această monotonie s-a transformat în afacere. Plasezi comanda la Stația de călcat, ei vin și-ți iau rufele, ți le cîntăresc și se întorc cu ele la o dată și oră stabilite de comun acord. Plătești la final.

statia-de-calcat

Abonamentele merg de la 210 la 350 de lei pe lună (în funcție de greutate), dar pot fi și personalizate. Pe site ai și cîteva greutăți tipice ale unor haine, ca să estimezi cîți bani trebuie să pregătești.


Lola aduce tampoanele lunare la ușă

Două colege de facultate au pus pe picioare o afacere online care rezolvă o problemă cu care se confruntă multe femei: achiziționarea perodică a tampoanelor igienice. MyLola oferă tampoane din bumbac 100%, de mai multe tipuri. Un pachet costă 9 dolari, cu transportul inclus.

lola

O mică inovație a celor două antreprenoare este că au renunțat la aplicator și astfel tampoanele sunt mai atente cu mediul înconjurător. Evident, tampoanele sunt biodegradabile. Poți comanda oricînd și poți renunța oricînd la abonament.


Cumpărăturile din SUA sunt livrate rapid în România

Radu Spineanu și Răzvan Roman, cei care au pornit și dezvoltat 2Parale (actuala rețea 2Performant), revin cu TapTapCart, un serviciu de livrări în România de la magazine online americane. Termenul de livrare este de 7-14 zile și ai reducere 50% la transport dacă vei comanda de minimum 1.400 de lei.

taptapcart

Deocamdată, site-ul nu oferă produse din toate categoriile care se găsesc la magazinele online din SUA, dar probabil că serviciul se va dezvolta și se va îmbogăți cu noi oferte. Dacă vă grăbiți și sunteți printre primii 100 de clienți care comandă, puteți beneficia de transport gratuit folosind cuponul FREESHIPPING4RO.


Ai remarcat și alte inovații în e-commerce în ultimul timp?
Lasă un comentariu mai jos! Mulțumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.