Tendințe în ecommerce dezbătute la IMWORLD 2014

Săptămâna trecută am fost în public la dezbaterea „Driving Sales in a Connected World”, care a încheiat cea de-a două zi de la Internet and Mobile WORLD 2014, de pe scena de Digital Marketing. Moderatorul Claudiu Vrînceanu (Wall-Street.ro) a discutat despre tendințele în ecommerce cu invitații Adrian Grigori (Urgent Curier), Alex Cîrcei (Copimaj), Cătălin Maftei (C-Solution), Laurențiu Ghenciu (Avangate) și Radu Vîlceanu (ContentSpeed).

imworld dezbatere ecommerce

Invitații de la dezbaterea despre ecommerce (captură www.imworld.ro)

La început invitații s-au prezentat și au vorbit despre companiile în care lucrează, apoi moderatorul a dus conversația spre diferite tendințe și tehnologii care definesc comerțul electronic în România de astăzi.

„Toate companiile trec în online. 43% din clienții Urgent Curier și 50% din cei ai companiei Cargus activează în comerțul electronic.” – Adrian Grigori

Imprimanta mobilă sau dispozitivul ce le permite clienților să plătească cu cardul au fost doar câteva dintre gadget-urile menționate.  Acestea ușurează munca curierilor și au devinit o necesitate, odată cu creșterea comerțului online. Deschiderea coletului la livrare este un serviciu solicitat de clienți și care ajută la creșterea nivelului de credibilitate a unui magazin online.

„Rata de conversie mare de peste 2% au magazinele care se lansează în ecommerce, dar care au deja o prezență activă în mall-uril din țară, unde sunt bine cunoscute și plasate în rândul cumpărătorilor. În acest caz trecerea în online este mult mai ușoară, iar clienții familiari cu brand-ul respectiv vor încerca și comenzile online.”  – Radu Vilceanu

Traficul pe mobil crește, dar comenzile se finalizează tot pe desktop

De la finalul anului 2013 nu se mai concepe dezvoltarea unui magazin online nou fără versiunea de tabletă și mobil, spunea unul dintre invitați. În plus, mai toate magazinele deja existe și-au dezvoltat aplicații sau versiuni pentru mobil ale site-urilor. Problema rămâne în rândul conversiilor de pe mobil. Chiar dacă traficul este în creștere, numărul celor care finalizează o comandă pe tabletă sau telefonul inteligent este destul de mic și de multe ori clientul amână comanda pentru a o finaliza de pe un ecran mai mare. Invitații au fost de acord că în momentul de față nu există o soluție pentru a obține o rată de conversie mare pe mobile, comparabilă cu cea de pe desktop.

„Rata de conversie pentru segmentul luxury sau serviciile premium este foarte mică, undeva sub 0,5%. În schimb aceste segmente reușesc să aducă mulți clienți în offline.” – Alex Circei

S-a citat chiar un studiu potrivit căruia 5-10% reprezintă vânzările în online, 50% vânzările în magazinele fizice și în jur de 40-45% acele persoane care vin din mediul online, se documentează acolo și merg în magazin pentru a finaliza comanda. Cu alte cuvinte, s-a menționat fenomenul de webrooming-ul (deși nu s-a folosit acest termen) ca un obicei practicat des de cei care cumpără produse luxury. Despre acest lucru am scris pe blog cu puțin timp în urmă: Webrooming, un obicei care dăunează comerțului electronic și
3 tendințe în comerțul electronic potrivit unui studiu din SUA.

 

 

Pentru că am dorit să aflăm mai multe despre fenomenul de showrooming în România, inversul webrooming-ului, atunci când cineva verifică un produs în magazinul fizic și apoi caută online cea mai bună ofertă, am pus o întrebare cam întortocheată invitaților. S-a presupus că este un obicei care cu siguranță se practică pentru anumite categorii de produse, dar nu a avut nimeni cu date concrete din România.

În schimb, Radu Vilceanu a povestit o întâmplare cu unul din clienții lui care, acum 2 ani, avea 11 magazine fizice, un magazin online și aproape 200 de re-vânzători online. Ce au observat ei la momentul respectiv a fost că, deși produsele erau testate în magazinele lor de foarte mulți clienți, mulți mergeau să finalizeze comandă la un reseller online.

Bitcoin-ul este din ce în ce mai popular, dar încă nu este o necesitate pentru magazinele online

S-a vorbit puțin și despre bitcoin și despre posibilitățile acestei monede, despre anonimatul pe care îl încurajează acest tip de monedă virtuală. Știm că sunt deja mai multe afaceri în România care acceptă plata cu bitcoini (chiar și magazinul F64, care are marca TRUSTED.ro, a anunțat că va implementa această modalitate de plată în scurt timp). O hartă cu toate companiile/ magazinele la care se poate plăti cu bitcoini poate fi găsită pe www.coinmap.ro. De asemenea, am scris despre comerțul electronic și această monedă virtuală pe blog și cu siguranță vom mai reveni cu materiale despre această monedă.

Au fost multe alte subiecte atinse la această dezbatere care cu siguranță ar fi fost de interes pentru cei pasionați de comerțul electronic, de la chestii teoretice precum omni-channel, la sugestii și sfaturi practice.

 Ai ceva de adăugat la acest articol?
Trimite un email pe adresa lucian (at) trusted.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *