Noua legislație UE în comerțul electronic vine cu noi avantaje pentru clienți

Vești bune pentru cei peste 507 milioane de consumatori din Europa: noua legislație a UE le va consolida drepturile pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Noua Directivă a UE privind drepturile consumatorilor, care în prezent a intrat în vigoare, consolidează drepturile consumatorilor, oriunde și ori de câte ori aceștia își fac cumpărăturile în Europa — online sau în oraș. De asemenea, întreprinderile vor beneficia de aceste noi dispoziții care creează un mediu concurențial echitabil, astfel încât pentru comercianți să fie mai puțin costisitor să își ofere produsele și serviciile consumatorilor din alte state membre.

 

Despre noile reglementări care intră în vigoare și în România am scris în urmă cu câteva zile pe acest blog.

Noile norme vor garanta, de exemplu, că toți consumatorii de pe teritoriul UE dispun de 14 de zile pentru a se răzgândi și a renunța la orice cumpărătură efectuată online sau în afara spațiului comercial (în cazul în care un vânzător se prezintă la domiciliul consumatorului) – prin urmare, o creștere față de numărul minim de 7 zile prevăzut anterior.

De asemenea, noile norme interzic suprataxele pentru utilizarea cardurilor de credit și a liniilor telefonice de asistență, precum și a opțiunilor predefinite pe site-urile internet în vederea taxării plăților suplimentare (de exemplu, atunci când se achiziționează bilete de avion online). Pentru a se asigura aplicarea uniformă a noilor norme pe teritoriul UE, astfel încât consumatorii să beneficieze de ele indiferent în ce stat membru se află, Comisia Europeană publică de asemenea un document de orientare pentru autoritățile naționale, inclusiv un model opțional pentru aducerea la cunoștința consumatorilor a informațiilor esențiale, care vor fi postate pe produsele digitale.

Citiți textul integral pe site-ul Uniunii Europene. De asemenea, consultați documentul ghid întocmit cu această ocazie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *